Postări

Se afișează postări din 2019

Barajul Siriu într-o sâmbătă de toamnă

Imagine
Bine v-am regăsit. Am multe poze să vă arăt și multe locuri frumoase despre care să vă povestesc, doar timp și chef din partea mea să fie să mă apuc de treabă. La inceput de noiembrie, cum aveam un weekend liber și vremea părea a fi frumoasă, am zis să dăm o fugă până la barajul Siriu. Așa că pe la ora 12 am ieșit din București, pe A3, și am ținut-o cam 36 de km, până sa o luăm pe la Gherghița. Am trecut apoi prin Urlați, Comuna Sângeru, Buda Crăciunești, Cislău, Pătărlagele, Nehoiu, Lunca Jaristei și am ajuns la Barajul Siriu pe la ora 15. Între Buda Crăciunești și Scărișoara, drumul este de pământ, bine întreținut, o bună parte traversează o pădure superbă. Cred că a fost partea mea favorită din drum. Foarte aproape de baraj, Google Maps a decis să se joace puțin cu noi și ne-a îndrumat pe niște ulițe inguste, cu noroi mult, de unde cu greu am reușit să întoarcem și să revenim în drumul principal. Am prins apusul lângă lac, cu un mic picnic ad-hoc. Eu zic ca a fost o zi reușită,