Haga, Delft și morile din Kinderdijk

Salutare,

După cum povesteam aici, în iunie am făcut o excursie în Rotterdam. Într-una din zile am luat metroul și am ajuns în Haga. Da da, ați citit bine, există o linie de metrou care leagă cele două orașe. O dată ajunși în oraș, am vizitat centrul și muzeul Mauritshuis (colecție de picturi neerlandeze, printre care opere ale lui Rembrandt și Vermeer). Am trecut pe lângă Palatul Păcii, care este sediul Curții Internaționale de Justiție și unde am admirat Flacăra Păcii, în jurul careia 197 de state, printre care și România, au donat cate o piatră, semn al angajamentului pentru păstrarea păcii. Am ajuns și la Marea Nordului, unde deși era soare, vântul aproape ne lua pe sus. Pe drumul de întoarcere am admirat grajdurile regale si Palatul Noordeinde (unde regele își desfășoară activitatea).











Undeva între Rotterdam și Haga se găsește micul oraș Delft, cunoscut pentru ceramica albastră, pictorul Han Vermeer și Universitatea Tehnică. Centrul orașului este tipic olandez, cu canale, biciclete și clădiri cu o arhitectură minunată. Am vizitat biserica veche, dar și pe cea nouă, unde am urcat și în turn. Mai apoi am făcut un tur al fabricii Royal Delft.










În apropierea Rotterdamului, în sătucul Kinderdijk, se poate vizita o arie cu 19 mori de vânt, care sunt patrimoniu UNESCO (https://www.kinderdijk.com/). Sunt mai multe opțiuni de transport până acolo, iar noi am optat pentru autobuzul pe apă. Lângă podul Erasmus este stația liniei 20, care ne-a dus până la Ridderkerk de Schans, unde am schimbat pentru o stație cu un alt autobuz pe apa. Am prins o zi foarte însorită și călduroasă. Morile sunt încă funcționale și pot fi explorate câteva dintre ele, precum și vechea pompă de apă. 









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Carari de munte

Drumeție: Sinaia - Culmea Piscul Câinelui