Drumeție: Sinaia - Culmea Piscul Câinelui

Salutare,

Cum am avut o zi liberă în timpul săptămânii, cum am dat o fugă până la munte. Aveam de mult în plan să ajungem la Culmea Piscul Câinelui, așa ca ne-am înarmat cu ceva mâncare, o hartă (tare bine ne prinde setul de hărți de drumeție de la Muntii Nostri) și biletele de tren și duși am fost.

Am ajuns în Sinaia pe la ora 10 și ne-am bucurat că cerul era înnorat. Am ieșit din gară și am făcut stănga, pe drumul principal. Traseul nostru era marcat cu o bulină albastră, pe care am zărit-o după 5 minute de mers pe șosea când am ajuns la o intersecție și am luat-o pe strada Piscul Câinelui. La capătul străzii începe un drum forestier pietruit, pe care noi l-am străbătut lejer cam în 30 minute. Am trecut pe lângă cabana Piscul Câinelui, care inițial este anunțată ca fiind închisă pentru reparații, dar semnele de lângă ea ne lasă să înțelegem ca este închisă publicului. Un pic mai departe de cabană, am dat de locul de campare al unor tăietori de lemne. Drumul forestier continuă să urce domol în partea dreapta, însă noi am luat-o după marcaj prin stânga. Urcușul a fost destul de solicitant, dar plăcut. Încă în pădure, dar ajunși pe culme, ceața ce urca din vale printre copaci ne-a făcut un spectacol superb. După ce am ajuns la luminiș, am putut admira în voie Munții Bucegi și Munții Baiului, însă nu ne-am oprit acolo. Între timp mai ieșea câte un pic soarele din nori și ne mângâia cu razele sale, iar noi ne mai ascundeam de el la umbra copacilor, și nici nu ne-am dat seama că au trecut 3 ore de la începutul traseului când am ajuns pe Culmea Piscul Câinelui. Sau am fost prea preocupați pe ultima bucată a drumului să facem slalom printre oile, câinii și vacile de la stâna aflată fix sub culme.
Deși vârful Piscul Câinelui se află destul de aproape de acolo, iar el era ținta noastră inițială, burțile ne-au avertizat că ar fi bine să mâncăm, așa că ne-am scos păturica și merindele și am pus-o de o masă regească fix pe culme. A urmat o bine meritată pauză de lenevit, admirat și pozat și a venit timpul să o luăm înapoi spre civilizație.

Drumul de întoarcere a durat mult mai puțin (cam 2 ore), însă coborârea prin pădure mi s-a părut mult mai obositoare. Ne-am întâlnit și cu tăietorii de lemne și al lor tractor de nădejde. De fapt, tăietorii de lemne și ciobanul de la stână au fost singurii oameni pe care i-am văzut pe traseu.

Mie mi-a plăcut această drumeție, urcușul și coborâșul prin pădure sunt destul de solicitante, dar suntem răsplătiți cu o panoramă excelentă atunci când ajungem pe culme, așa ca traseul este frumos pentru o zi în care nu știți pe unde să mai mergeți.

Vă las să vă delectați cu câteva poze din această excursie.























Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Haga, Delft și morile din Kinderdijk

Amintire de toamna

Barajul Siriu într-o sâmbătă de toamnă