Tabăra de sculptură de la Măgura și Trovanții de la Ulmet
Sper că sunteți bine! Nu credeam că anul 2020 ne va aduce o pandemie cu nesiguranță și obligația de a sta în casă atât de mult, dar iată că viața este imprevizibilă. Peste noapte am ajuns de la plimbări și ieșiri cu prietenii și familia la stat în casă visând la planurile anulate, hrănindu-ne cu amintiri și având speranța că se va termina curând cu bine (deși normalul nu pare că va mai fi normalul cunoscut din trecut și va mai dura ceva până ne vom stabiliza). Dar nu mă plâng, suntem sănătoși (la fel și cei dragi) și din fericire putem lucra de acasă, deci nu am avut multe de pierdut. Având atâta timp liber, cred că voi putea trece prin mai multe poze. Și, cum în perioada aceasta tristă ne face bine să mai citim și să vedem și alte lucruri, nu doar știri despre Coronavirus, în următoarea perioadă vreau sa pun pe blog imagini din excursii și mai noi și mai vechi. Sper să vă placă.
Încep cu una din ultimele excursii în afara Bucureștiului. Pe vremea aceea, cum iarna nu vroia să ne mai facă nici o vizită, într-o sâmbătă de februarie cu temperaturi de aproape 18 grade, am zis să fugim un pic pe drumuri mai puțin bătute. Așa că am decis să vedem sculpturile de la Măgura și Babele de la Ulmet.
Am plecat pe A3, ieșind pe la Gherghița, am trecut prin Mizil, iar după Valea Unghiului am făcut dreapta spre Glod. La Haleș am intrat pe DJ203G și imediat după Mânăstirea Ciolanul ni s-au înfățișat multe sculpturi în aer liber. Această tabără de sculptură a avut 16 sesiuni în perioada 1970-1985 (256 de sculpturi în 16 ani prin care se celebra 16 decenii de la prima documentare a orașului Buzău). Timp de 2 luni, 16 sculptori (nu mereu aceeași) primeau aleatoriu câte un bloc de piatră și iși alegeau singuri câte o temă. Recunosc că nu toate sculpturile au fost pe gustul meu, dar merită vizitat, pentru că zona este foarte frumoasă. Am jucat și un mic joculeț, unde fiecare încerca să ghicească ce reprezintă o sculptură, întrucât am gasit cu greu informații la fața locului, dar și pe internet. Eu am citit despre autori si lucrari pe Wikipedia..
După o pauză bine meritată de sandwish-uri, am plecat mai departe spre Ulmet (care se afla la vreo 19 km de Magură). Drumul spre comuna Bozioru alternează zonele cu asfalt bun cu zone găurite și denivelate. După ce ieși de pe DJ203L (este o intoarcere brusca), ultimii kilometri sunt pe un drum de pământ foarte îngust, așa că ne-am rugat să nu ne întâlnim cu altcineva pe acolo. Am lăsat mașina lângă o fântână și am urmat semnele spre formațiunile bizare. Drumeagul este plăcut, sfârșind cu niște trepte de pământ până în vârful dealului unde se găsesc așa zisele Babe. Dacă continui prin pădure, se găsesc și alți trovanti.
Încep cu una din ultimele excursii în afara Bucureștiului. Pe vremea aceea, cum iarna nu vroia să ne mai facă nici o vizită, într-o sâmbătă de februarie cu temperaturi de aproape 18 grade, am zis să fugim un pic pe drumuri mai puțin bătute. Așa că am decis să vedem sculpturile de la Măgura și Babele de la Ulmet.
Am plecat pe A3, ieșind pe la Gherghița, am trecut prin Mizil, iar după Valea Unghiului am făcut dreapta spre Glod. La Haleș am intrat pe DJ203G și imediat după Mânăstirea Ciolanul ni s-au înfățișat multe sculpturi în aer liber. Această tabără de sculptură a avut 16 sesiuni în perioada 1970-1985 (256 de sculpturi în 16 ani prin care se celebra 16 decenii de la prima documentare a orașului Buzău). Timp de 2 luni, 16 sculptori (nu mereu aceeași) primeau aleatoriu câte un bloc de piatră și iși alegeau singuri câte o temă. Recunosc că nu toate sculpturile au fost pe gustul meu, dar merită vizitat, pentru că zona este foarte frumoasă. Am jucat și un mic joculeț, unde fiecare încerca să ghicească ce reprezintă o sculptură, întrucât am gasit cu greu informații la fața locului, dar și pe internet. Eu am citit despre autori si lucrari pe Wikipedia..
După o pauză bine meritată de sandwish-uri, am plecat mai departe spre Ulmet (care se afla la vreo 19 km de Magură). Drumul spre comuna Bozioru alternează zonele cu asfalt bun cu zone găurite și denivelate. După ce ieși de pe DJ203L (este o intoarcere brusca), ultimii kilometri sunt pe un drum de pământ foarte îngust, așa că ne-am rugat să nu ne întâlnim cu altcineva pe acolo. Am lăsat mașina lângă o fântână și am urmat semnele spre formațiunile bizare. Drumeagul este plăcut, sfârșind cu niște trepte de pământ până în vârful dealului unde se găsesc așa zisele Babe. Dacă continui prin pădure, se găsesc și alți trovanti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu