O cetate si multi maci

Într-o dumincă care se anunța a fi destul de ploioasă (în București chiar a fost), am decis să vizităm cetatea Sucidava (https://www.cetateasucidava.ro/), o veche capitala a sucilor, trib geto-dac. Aflată în orașul Corabia, județul Olt, pe malul Dunării, se ajunge ușor pe ruta București - Alexandria - Turnu Măgurele - Corabia. In Corabia exista indicatoare catre complex.

Noi am ocolit un pic, drumul nostru de dus fiind București - Pitești - Slatina -  Caracal - Corabia. Nu am regretat alegerea, pentru ca a fost destul de liber și norii minunați; singurul inconvenient a fost când am ajuns pe la ora 14:00 și am descoperit că cetatea este vizitabilă duminca doar între orele 9:00 - 13:00. Cum nu era nici o barieră sau un semn cu intrarea interzisă și nici nu părea ca în programul de vizitare să fie aplicabilă vreo taxă de intrare, am zis totuși să ne plimbăm un pic, peisajul fiind superb, iar cetatea amenajată foarte frumos, curat, cu alei și panouri explicative. În mod sigur ne vom întoarce, mai ales că vrem să vedem Fântâna Secretă și muzeul. Până atunci ne rămâne să admirăm macii din cetate și Dunărea care se vedea în depărtare.












Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Haga, Delft și morile din Kinderdijk

Madeira - turul insulei - partea estică

Carari de munte